tocmai ma despart pentru totdeauna de aceasta lume,deoarece calatoria mea se oprste aici...sufletul meu se inalta catre poarta catre podul universului...am timp pentru cateva secunde sa-ti privesc ochii,trupoul,umbra,sentimentele..iti aud vocea,zadarnic ma chemi inapoi-nu mai pot veni..plangi si incerci sa readuci sufletul meu in trupul care acum zacea pe pamant..nu se mai poate intampla nimic,stiu ca esti tare trista,stiu ca nu doresti sa ne despartim...esti frumoasa,trupul tau este lacul in care razele solare se oglindesc,deoarece sufletul tau este sufletul unei zeite..esti zeita iubirii,a frumusetii...iar eu,sunt un calator,un aventurier..as vea sa-ti spun sa te opresti,sa nu mai plangi,sa iubesti in continuare...zadarnic tip cu disperare,zadarnic trimit cuvinte catre tine..imi dau seama ca vantul le risipeste,facand inutila orice conversatie...nu pot face nimic,nu pot alina suferinta ce s-a instalat in inima ta...nu pot face nimic,nu te pot face sa mai zambesti macar o data..dar iata,ca inainte de a deschide usa spre necunoscut,ochii tai m-au privit...se uitau la nemaginitul cer,sperand intr-o minune...iti trimit o ultima mangaiere,o ultima sarutare,deoarece trebuie sa duc la indeplinire promisiunea pe care am facut-o pentru a gusta din cupa iubirii..