dar,cand observ fiecare rasarit si apus al soarelui,un gand imi cutremura mintea...este acel gand infiorator al mortii...sau poate este ceva mult mai profund...nu imi este teama de moarte,pentru ca am m-ai intalit-o..sufletul meu a schimbat ,multe trupuri pe acest pamant...nu,nu imi este frica de moarte..nu-mi este frica nici despartirea cu aceasta lume..imi este teama de despartirea,pentru eternitate,de fiinta atat de mult iubita..imi este frica de despartirea cu tine..fara voia noastra,dar siliti de imprejurari...nu-mi este frica de faptul ca va trebui sa sar de pe acel pod.imi dau seama ca acel pod este podul universului...orice sare,ajunge intr-un spatiu necunoscut...se spune ca-n acel spatiu nu exista nici viata,nici lumina..nu exista nimic....te iubesc foarte mult,dar nici nu stiu ce imi doresc in aceste momente..as vrea ca despartirea noastra sa fie rapida,pentru a nu lasa rani si mai mari in inima ta..imi doresc sa ma uiti ,imi doresc sa nu suferi...imi doresc sa nu ma mai iubesti,imi doresc ca tu sa zambesti indiferent de drumul meu...dar,inima mea isi doreste ca aceasta despartire sa nu fie rapida,pentru a avea sansa sa ma oglindez in limpezimea ochilor tai..imi doresc inca cateva clipe in plus de iubire..imi doresc cateva imbratisari si mangaieri nevinovazte..imi doresc sa ma iubesti...dar nu stiu ce sa fac...incerc sa ma gandesc,analizez situatiile posibile,dar nu ajung la nici-o concluzie...pentru ca sufletul meu,in aceste momente,nu se mai gandeste la mine,...se gandeste numai la tine!