te-am vizitat din nou

in acel intuneric s-a produs insa o mare minune.desi nu puteam vedea am simtit caldura sufletului tau.desi nu puteam sa aud niciun sunet,vocea ta era in mintea mea,si am inceput sa-ti inteleg gandurile.atunci am inteles ca si tu erai acolo,si am devenit fericit.am vrut sa te gasesc,sa te ating si sa-mi amintesc de zambetul tau.nu te uitasem,iar pasiunea mea pentru tine crescuse foarte mult.deodata am simtit o atingere.o mana dansa pe spatele meu.erai tu,iar mangaierile tale erau cheia spre fericire pe care o cautasem atat de mult.m-am intors si brusc sclipirea ochilor tai au luminat acel loc necunoscut.intunericul disparea,iar eu ti-am vazut din nou chipul tau de zeita.trupul tau era mai frumos,iar ochii tai cuprindeau intreaga stralucire a stelelor.privind in jur am ramas uimit.acel loc in care inainte de aparitia ta era un loc foarte intunecat,era chiar templu in care noi am pasit si ne-am indragostit.am inceput apoi sa vorbim despre perioda in care nu ne mai vazusem.eu credeam ca erai suparat pe mine,sau ca un alt barbat te-a facut sa te indragostesti de el....sincer,as fi fost in stare sa pornesc un intreg razboi numai pentru tine.tu mi-ai spus sa nu-mi fac griji,ca ma iubesti in continuare.mi-ai explicat ca ai fost retinuta cu niste probleme si de aceea noi nu ne-am mai putut vedea.totusi,inima mea credea ca ceva se intamplase.aveam o presimtire stranie,si imi era teama ca te voi pierde.imi era teama ca va trebui sa petrec o mare parte din viata departe de tine.in acel templu am simtit cea mai puternica dragoste,dar in acele momente nu stiam ce sa mai fac.as fi vrut ca sufletele noastre sa ramana in acel templu pentru totdeauna.as fi vrut sa ne iubim mereu,sa nu ne gandim niciodata la problemele de pe pamant.brusc,o intrebare mi-a strabatut mintea:care este rolul nostru pe pamant?de ce trebuie sa ne petrecem viata in aceea inchisoare teribila?de ce nu ne puteam iubi linistiti in acel templu?